Invingator si .... invins

Nici nu stiu cum sa incep povestea maratonului parizian , pentru ca a fost mai mult decat o cursa , a fost o intamplare deosebita cu bune si rele pe care ma bucur din suflet ca am trait-o.

 Am aterizat joi la Beauvais la 0 grade Celsius cu un vant puternic, care mi-a reactivat raceala de care ma chinuiam sa scap de o saptamana.  Nu a fost de ajuns si dupamiaza  a plouat rau de tot cand am fost sa-imi iau Kit-ul de concurs.   Runing expo era intradevar tot ce si-ar putea dori un alergator. Firme de echipamente , accesorii si suplimente ,organizatori de competitii  etc. Cu siguranta cei care au mai fost la Paris stiu despre ce vorbesc iar cei care vor merge vor fi la fel de surprinsi ca si mine. Organizare impecabila. Standurile sponsorilor exceptionale.

 Vremea rea si umeda si-a spus cuvantul si desi vineri as mai fi facut un jogging nu am reusit asa ca pana sambata seara am luat parasinus si am baut ceaiuri fierbinti . M-am temut foarte mult ca nu voi putea ajunge la start. Imi parea rau ca totul sa se termine aici.Prognoza arata totusi ca duminica vor fi intre 4 grade si 10 grade si soare.

La 5 30 am fost in picioare si ma simteam chiar bine. Asa ca m-am gandit ca de acum nimic nu ma va opri. Mi-am luat echipamentul de alergare , imbracand tricoul de club pe care era prins numarul ,peste o geaca de vant .  Sper ca astfel sa fiu observat de ceilalti alergatori din Romania sau macar de sustinatorii lor de pe margine. Din pacate nu am intalnit nici un conational. Sper ca toti ceilalti colegi de club sau din Romania sa fi terminat cu bine.

La 8 si 30 cand ar fi trebuit sa fiu in zona de start inca eram la coada la toaleta ecologica, iar pe boulevard curgeau valuri de alergatori de parca pana la start  ar mai fi fost cel putin o ora. Alergare rapida  spre zona de start in sectorul de 4 ore, dar ….aici  era imposibil sa intri. Inca erau alergatori care incercau sa intre. Cu greu ora 9 m-a prins in zona verde a celor care vizau timpul de 4 h. Startul a fost dat la 8 45.

Multimea de oameni, se pare ca au fost in jur de 50 000 de oameni, creaza o atmosfera impresionanta. Uit de frig, de raceala, nu mai simt decat dorinta de a alerga laolalta cu cei din jurul meu. Sunt impreuna cu Anne sotia unui coleg de liceu la care am si locuit la Paris.  Incet incercam sa inaintam . Destul de dificil. Intreaga masa de oameni freamata , chiuie si se misca in valuri , din cand in cand trecem pe langa scene unde sunt echipe de instructori pentru incalzire. Nu este loc de incalzire, cel mult sa sari ca mingea, cu grija sa nu te impiedici. Sub picioarele noastre sunt numai poncho-uri de plastic si haine vechi pe care alergatorii le arunca inainte de start. Nu se simte frigul , nici nu ar avea cum intre atatea trupuri. Timpul trece greu, chiar cu toata muzica ,animatia si pancartele care de care mai haiaoase menite sa atraga atentia camerelor.

Este ora 9 si 25 de minute cand reusim sa trecem pe sub poarta de start. Iar in spate mai erau o multime de oameni. Dar nu mai era timp sama gandesc la asa ceva si am pornit in alergare usoara.

Am inceput impreuna cu Anne sa ne croim drum printre ceilalti alergatori. Am fost sigur ca in cativa km situatia se va mai … rari.  Nicidecum. Am alergat in permaneta inconjurat de oameni ,de foarte multi . Am depasit alergand in zigzag avand grija sa nu ma impiedic. Traseul are o linie albastra trasata de organizatori si care urmarita ar fi fost exact distanta masurata. Pot sa  spun ca foarte tarziu , si doar de vreo cateva ori am reusit sa o vad. In rest am fost inconjurat de o multime de alergatori ce se scurgeau ca un rau intre malurile sale. Malurile erau formate din sustinatori entuziasti. Uneori multimea de pe margine era asezata pe doua  trei randuri. Erau foarte eficienti ,vocali si deloc discriminatorii incurajand egal pe toata lumea. Nu mai spun ce iesea cand isi vedeau rudele prietenii sau sefii ce erau in competitie. O atmosfera incredibila. Ceva ce nu mi-am putut inchipui. M-am trezit pe la km 15 ca déjà imi pare rau ca se va termina. Imi parea ca nu mai am mult si totul se va incheia. Punctele de alimentare erau niste lungi foarte lungi, enorm de lungi mese cu apa, zahar , stafide, banana , portocale . Totul era anuntat din timp. Voluntari cu megafoane indicau pe ce parte sunt mesele. Tot voluntarii anuntau existenta fotografilor in asa fel incat sa nu fie doborati de alergatori.

Am fost destul de emotionat inainte de start. Dimensiunile a ceea ce avea sa se intample se aratau din fiecare parte.  Asa ca am uitat de exemplu sa imi setez la ceas timpul total parcurs. Puteam vedea viteza dar nu si timpul total. Atmosfera sutinuta de pe margine de nenumarate orchestre era electrizanta.

Am trecut de prima jumatate a cursei in buna forma dupa care am pierdut-o pe Anne, am continuat in acelasi ritm stiind ca undeva spre sfarsit voi fi nevoit sa incetinesc . Asa am patit si la primul Maraton. Oricum depasisem un steag verde ce insotea un grup pentru 4 ore. Speram sa reusesc un timp sub 4 ore.

Asta a fost partea frumoasa. Am invins. Am alergat cu o pofta nemaipomenita ,m-am simtit excellent. A fost distractiv, frumos incantator. Spectacolul celor de pe margine, dar si cel facut de alergatorii in mijlocul carora ma aflam a fost  nemaipomenit . Habar nu aveam cam cat timp a trecut. Am zarit cateva cronometre pe margine dar nu stiam exact intarzierea de la start.

Din pacate m-am declarat Invingator prea devreme. Viteza a ainceput sa scada asa cum ma asteptam. Drumul incepea sa urce pe ultimii km. Din cauza multimii din fata nu iti dadeai seama dar oricum efortul incepea sa se simta. Am incercat sat rag cat pot de tare. Am zis ca acum voi plati pentru toata distractia de mai inainte. Lucrurile  erau la fel in jurul meu dar puterile au inceput sa ma lase iar mintea cauta o iesire cat mai rapida din aceasta stare.  Ultimii km nu stiu cum i-am parcurs. Incepusem sa vad negru in fata ochilor si s a nu mai pot alerga in linie dreapta si nu pentru ca trebuia sa ocolesc alergatorii  din fata ci pentru ca nu mai puteam vedea pe unde calc. Simteam ca sunt batut pe spate fiind atentionat ca taiam calea unuia si altuia. Incurajarile deveneau si mai puternice. Mi-am zis ca decat sa cad acolo mai bine termin cursa in picioare chiar de ar fi sa fac inca o ora pana la finish-ul care nu se mai vedea. Eram invins. Nu am mai avut deloc energie dintr-o data .La km 40 ajunsesem sa vad la mica distanta grupul si steagul  pace make 3 si 45. Dar nu am mai putut acelera .Ca sa spun asa viteza mea scadea accelerat .In ltimii 2 km am fost deposit si de pacemaker-ul de 4 h. Cu greu am trecut Finishul impreuna cu un grup imens de oameni.  Am mai mers  si  m-am oprit langa un grup de paramedici. Aveam temperatura de 38.6. M-am intins pe targa .   Am fost lasat sa plec abia cand a scazut la 36,4  ma luasera frisoanele. Hainele imi erau ude si clantaneam din dinti. M-am indreptat incet incet spre zona in care se dadeau medaliile si tricourile de finisher la vreo 500 de metri de poarta de finish si am fost ajutat sa imbrac un poncho de plastic  ca sa ma protejeze de vant. Anne a terminat si ea in 4 h si 1 minut dar ne- am reintalnit  doar la metrou. 

Mi-a parut extreme de rau de finish, de timpul realizat .  Cu toate astea apoi am realizat ca am avut sansa sa particip la o cursa minunata , in care m-am simtit bine in cea mai mare parte. Poate de vina  fost si raceala . Poate nu am fost destul de atent la alimentatie etc. Nu se mai poate face nimic acum . Sunt bucuros ca am reusit sa termin in picioare cursa. Se poate numi chiar PB pentru ca am reusit un timp cu 2 minute mai bun.

A fost al doilea maraton din viata mea.  Un maraton altfel, mai minunat, mai altfel . Poate relatarea mea nu e un model nici de poveste nici de ce inseamna un maraton dar cine are nevoie sper sa gaseasca aici ceva util… iar exemple de urmat sunt cele  din povestile adevarate ale celorlalti colegi din RO CLUB MARATON sectiunea Antrenamente personale…

Triatlon - NO STRESS

Prima mea participare la un triathlon a fost precedata de mari emotii. Vineri am plecat la drum spre Olimp unde trebuia sa aiba loc triatlonul No stress . Pot sa spun ca stresul a fost maxim.   Am si gresit drumul spre litoral de emotie. No stress triathlon un triathlon soft, fara stress , all inclusive adica si o petrecere pe seara.  Am ajuns. Cazarea si abia am asteptat sa se faca dimineata. Sedinta tehnica la 10:30. Nu stiam ce sa mai fac ca sa mai treaca timpul. Am montat bicicleta, am coborat pe plaja mi-am insirat bagajul si am inceput sa astept cu emotie startul. Sedinta tehnica anunta amanarea startului cu 25 de minute pe motiv de schimbare a mersului trenului de calatori. Nu , nu pentru ca mai trebuiau sa soseasca concurenti  J ci pentru ca ne cam intersectam de vreo doua ori cu calea ferata pe care se circula spre Mangalia.  Nu intelegeam atunci mare lucru, eu voiam sa inceapa odata mai repede. A urmat o descriere a traseului , descriere la care m-am  pierdut rapid. Uf!!!! Ce o sa fac pe traseu? Bun… dar tot nu se mai dadea startul asa ca am facut o prima incercare de inot cu costumul de neopren. Stiu ca ar fi trebuit sa ma obisnuiesc déjà cu el, si nu in ziua concursului dar chiar nu am avut unde. Inundatiile au ocolit Bacaul in acest an.  Se pare ca totul e in regula

 LA START . Sunt increzator. Desi tare par departe geamandurile alea. ( de fapt geamandurile nu le vedeam dar banuiam ca sunt acolo . Acolo unde stateau cele doua barci portocalii cu salvamari in ele care agitau deasupra capului plutele portocalii . E bine. Vedeam salvamarii restul nu mai conta speram ca si ei sa ma remarce  orice se va intampla. Start!

 Sar sa inot. Nu merge, apa e mica, apoi pare mare si din nou mica. Mai sarim, mai facem un mersul piticului si gata , fundul dispare, apar valurile si dispare si siguranta mea. Nimic din ce exersasem in bazin nu pot aplica aici. Totul e o zbatere , o lupta. Nu ma lupt cu minutele ci cu marea, e o tranta voiniceasca nu un stil de inot.

Ajung la prima barca, intorc si incerc sa ma linistesc. Imi dau seama ca ma agit singur degeaba. Inot pe spate recapat respiratia, ma intorc incerc sa inot din nou cum scrie la carte. Inspir. Si am parte de o gura de apa sarata.  Ma lupt sa ajung la cea de a doua  barca spunandu-mi ca apoi ma vor duce valurile la mal.

Am ajuns si la a doua barca am intors , dar valurile nu ma duceau la mal. Ma apuca disperarea. Nici spre mal nu e mai usor. Marea ma voia inapoi ( parca tot in acest timp m-a chinuit drept rasplata ca am tradat-o . Am renuntat la cariera de ofiter de marina in 1992, dupa lungi calatorii pe mari si oceane )

Mai incerc pentru ultima data sa inot cat mai adunat posibil si imi scufund capul in apa. La un moment dat zaresc fundul apei. Ma apropii de tarm zic … si  ridic privirea . Tarmul e departe cresc viteza si  incerc sa fur , crezand ca va fi mai usor sa alerg pe fundul apei. Din pacate apa ma depasea asa ca am mai pierdut cateva secunde sa revin la linia de plutire. Dar déjà rasarea soarele, malul se apropia tot mai mult. Am iesit in patru labe , nu de oboseala,  dar fundul apei era atat de denivelat incat m-am tot impiedicat si am tot cazut.  Nu  a fost cea mai faina iesire dar m-am redresat in alergarea pe nisip catre bicicleta. Pe drumul destul de lung pana la transit aproape nu am reusit sa imi deschid scaiul de la spate ca sa trag fermoarul. Iar ma apuca disperarea. Pana la urma am ajuns langa bicicleta cu neoprenul scos pe jumatate. Partea a doua a iesit mai greu si cred ca a durat cam cat o naparlire asa prêt de un sezon dupa mintea mea. Sus pe bicla. Eram sigur pe mine, de aici nu mai imi statea nimic in cale, doar iesisem din apa.

Am inceput sa pedalez pe asfalt in  panta, si viteza scadea precum imi crescuse mie moralul la iesirea din apa.  500 de m si se intra in padure, de fapt in tufisuri pe o potecuta unde se zarea si calea ferata. Jos de pe cai , sus bicla, si catarare pe piatra cai ferate trec calea si sper ca de aici sa vina partea frumoasa. Si asa pare sa fie. Drum de tara cu un colb alb   care serpuie incet spre Costinesti urmand coasta inalta  ce strajuie malul marii. Priveliste mirifica dar nu imi pot lua ochii de la drum.  Cresc viteza , incep sa depasesc . Imi place…  trag cat pot de tare. Drumul e atat de denivelat si ma hurducaie atat de tare incat nici nu pot gasi o comparatie. Topai precum se joaca capra , sau calutii de Craciun in Moldova. Incerc sa gasesc trasa optima la acea viteza. Imi pare ca ma voi dezintegra din cauza vibratiilor . ma doare spatele  nu vad nici un punct de alimentare . Se spunea la sedinta ca vor fi doua. Ma uit in zare si imi dau seama de parcurs dupa sirul de biciclisti din fata. Deapsesc din nou. E din ce in ce mai fain. Dar unde se termina? Deodata zaresc  corpul ruginit al epavei… Ura!!  Costinesti , e jumatate de drum.  Intram in Costinesti viraje stramte si … hop s-a dus … am ratat primul punct de hidratare. Nu-I nimic bidonul din dotare este mai aproape si astfel continuam fara sa oprim  . Intram pe camp , pe urme de masini , tractoare sau carute, care s-au intarit de  la seceta . Viraje din nou si iata un nou punct de hidratare. Beau din mers , nu ma opresc. Am trecut de mult de jumatatea cursei si incerc sa ajung un grup din fata. Sunt depasit la randul meu. Nu-I nimic sunt mai buni la bicicleta dar daca stau bine sa ma gandesc am reusit sa ies din apa inaintea lor. Asta mai imi ridica moralul. Si apoi apare prima bicicleta  rasturnata .. Pana … Nasol. Sa schimbi camera acum… Din nou o pana … Incepe sa imi fie teama , cam dese penele sper sa nu am acest ghinion. Am numarat cel putin 8 pene in ultima parte  a cursei si am vazut 2 sportivi care alergau pe langa bicicleta. Urmeaz coborarea . Din nou hopa sus peste calea ferata si apoi o panta abrupt de pamant unde trebuie sa cobori cu bicla in spate. Ultima portiune faleza de beton ingust… viteza maxima. .. si ma infund cu roata mea subtire  in nisp .. evit cazatura redresez si reusesc sa prind din nou viteza. Si acum urmeaza alergarea, un mizilic nu-I asa?  5 km…  Din nou schimb de sosoni si dai viteza. Dupa ce ies pe sub poarta viteza scade vertiginos  pe masura ce inaintez pe nisipul afanat al plajei  . Incerc sa gasesc sustinere pe platoul cu scoici. Moale si aici. Atunci schimb pe nisipul ud in zona in care valurile spala plaja. Si alerg stropind si racorindu-mi picioarele. Nu la astfel de alergare ma asteptam. E greu si nu pot inainta. Dar depasesc din ce in ce maimult

 Ocolesc o barca trasa la mal. Prin apa mi-a parut ca-I mai usor, dar nu mi-am dat seama ca apa era cam adanca acoloJ. Altii fac slalom printre barcile pescarilor. Ajung la un zid de beton , un fost gard de beton si avem o zona cu placi lipsa strajuita de niste fiare ruginite. Realizez urgent ca aceea este singura cale de acces. Sar. Lumea se uita la noi. Nu incurajeaza nimeni. Deodata o fata imi striga : De la Malul de pamant mai aveti un km … !!!! Glumeste cred. Eu credeam ca déjà ma voi intoarce. Avea dreptate. Trec de zona mentionata si intru pe ultimul km , zona mentionata la sedinta tehnica Zona de nudismJ. Vad cortul  si accelerez , comunic numarul hidratez si retur. Ma simt mai bine stiu ce ma asteapta si incerc sa mentin un ritm ridicat. Vad ca inca sosesc ciclisti si ma bucur ca nu am fost ultimul…( cosmar )  Trec fericit pe sub poarta de finish. Si nimic. Nu simt nimic … adica oboseala. Ma simt excellent, sunt fericit. Nu ma baga nimeni in seama, asa ca uit sa predau cipul de cronometrare. Il voi preda la un minut dupa ce l-am scos singur.

A fost o experienta minunata, pe care sper sa o mai repet. Din pacate medaliile s-au dat la hotel iar clasamentul nu l-am aflat decat azi luni dimineata. Locul 49 din 141 de concurenti ( aici intra si stafetele ) . Surpriza mare a fost ca prin generozitatea organizatorilor care au creat si categoria de incepatori , am iesit pe locul 3 la +40 incepatori. Din pacate acest moment care va ramane unic nu este insotit de vreo diploma asa ca va trebuisa fiu crezut pe cuvant desi multi o sa spuna  ca sunt povesti marinaresti ca… deh am fost pe mare odata de mult.

Si ceva imagini de la locul faptei :

Cursa !

Cel mai important eveniment de la ultima postare a fost cursa din 9 octombrie. Maratonul international Bucuresti 2011. Am participat la semimaraton si am obtinut timpul de 1:44:40.
Am avut foarte mari emotii, uneori credeam ca nu voi termina . Am asteptat dupa cursa ca amintirile, emotiile, sentimentele sa se mai aseze si apoi sa scriu. S-au asezat apoi m-am luat cu una cu alta si uite am uitat sa mai scriu.
Ce simt acum? Ce mai imi amintesc ?
Imi amintesc ca nu am dormit prea bine. Vremea se anunta ploioasa si rece. Era prima mea cursa. Nu stiam la ce sa ma astept si acum colac peste pupaza se mai anunta si ploaie. La ora 6 am fost in picioare si cand am deschis geamul am auzit ropotele de ploaie in bezna noptii. Asa vedeam si eu viitorul meu in cursa, negru ca smoala noptii.
Incet, incet s-a luminat si m-am imbracat . Am oscilat foarte mult cum anume sa ma echipez si am ajuns la locul de start dardanind de frig. Am inceput incalzirea incercand sa-mi pun ordine in ganduri si sa raman calm. Incalzirea a continuat la coada de la toaleta. Apoi parca imi era sete . Apa. Din nou coada la toalete.
E timpul sa intru la start. O multime de oameni. Sa nu uit sa pornesc ceasul. Oare stau unde trebuie. Poarta de start parca e la distanta prea mare.. sa mai inaintez oare? O multime de oameni. Sunt singur. Doar eu si cursa in fata. Nu ai nici un sprijin. Nu stii ce va urma . Sireturile ma strang. Se apropie ora. Sireturile sunt prea stranse. Ma aplec sa fac legaturile. Parca sunt prea largi acum. Imi este teama sa raman aplecat s-ar putea ca multimea sa dea peste mine in momemntul startului. Mai leg odata siretul la stangul , dreptul ramane asa si …voi plati pentru asta.
Start!!!
Am pornit , incerc sa pornesc, masa compacta se misca greu, sunt cu viteza mult prea mica. Insist ma bag in fata. E greu ,e haotic , e periculos. Mi-e frica sa nu fiu agatat si sa ma impiedic. Abia dupa primul km reusesc sa-mi fac loc. Viteza creste. Prima intoarcere , primele aplauze. Viteza e mai mare, primul punct de hidratare.
Alerg
Alerg, asta asteptam, ma simt bine, alerg dar simt incordarea. Parca ma sperie distantele, nu vezi capatul drumului , sfarsitul pistei. Depasesti si esti depasit. Verifici viteza la fiecare grup ce te lasa in urma. Nu se simte nici ploaia , nici frigul . E placut . Incerc sa ghicesc punctul de intoarcere. Il astept nu se vede, mai avem. Reduc viteza si hotarasc sa patrez viteza cat mai constanta . E bine si sigur timpul va fi bun.

Alerg si ma alaturi grupurilor de la Roclub maraton incercand sa mentin ritmul. Aplauze. Viteza creste, sunt influentat de doi alergatori cu geci Duracell  vor rezista de 10 ori mai mult . Deja se vad primiii alergatori care se intorc pe chei. Inca ma simt bine. Inca trebuie sa temperez dorinta de a accelera.
Urmeaza intoarcerea pe cheu, viteza scade fara sa simt, sunt atent si accelerez, prima panta, accelerez fara sa vreau, aplauze in varf, poze, hidratare din nou. E groaznic sa bei in alergare dintr-un pahar de plastic  ( de inclus in viitorul antrenament )
Se apropie Piata AlbaIulia . Se vede poarta de finish si voi incheia o tura, mai am una.

Timpul e bun, ploaia din ce in ce mai deasa. Alergarea … o placere.
Primul tur s-a incheiat , scot esarfa cu Betania si o ridic deasupra capului .

Parca alerg mai usor.

Am tovaras de drum pentru 1 km un domn care imi da cateva sfaturi , are de unde, experienta … 12 maratoane in plus … vreo 20 de ani de viata mai mult ca mine. Apoi isi ia ramas bun si ma lasa in urma. Raman singur, lupt cu km de pe chei. La intoarcere ma voi simti mai bine cred , daca nu voi lua un gel.
Siretul prea strans isi face de cap. Imi dau seama ca tropai. Increc sa mentin ritmul si sa alerg cat mai elastic. Sunt depasit de maratonisti care parca primesc energie de la ploaie.
Lumea a inceput sa coboare din blocuri sa isi scoata masinile din parcare si sa se uite mirati la cei cativa alergatori.
Siretul ma strange. Incepe sa ma doara picioarul. Ma fac ca nu simt. Vine panta trebuie sa urc. Din nou viteza creste in urcare , apoi scade vertiginos. Parca ma opresc. Nu vreau sa ma opresc , fortez. Vad punctual de hidratare, scot gelul isotonic. Fac semn spre masa plina cu sticle de apa. Extrag tot gelul cat pot de repede si iau sticla grabit stiind ca fara apa s-ar putea sa am oarece urgente ce ma vor impiedica sa termin cursa.
Efectul e mai mult psihologic . Durerea persista, in schimb ma apropii de Piata Albaiulia. Vizualizez finish-ul . Pot termina si sub 1 :50
Spre finish.
E cel mai greu km , ma vad depasit desi sprintez cat pot cu picioarele parca de elefant. Parca nu stiu sa mai merg. Se apropie poarta de finish si incerc sa alerg intr-o pozitie cat mai… demna sau macar vertical… Ma dor picioarele dar nu le iau in seama… Trec poarta timp 1:44 etc nu mai vad
Ma opresc … imi vine sa rad nu pot inca vorbi… nu ma mai doare nimic. Nu simt ploaia. Sunt fericit si rad. Ma bucur si raman uimit de medalia ce imi este pusa dupa gat. E minunata. Ma simt in al noulea cer.
S-a terminat . S-au dus emotiile . As lua imediat de la capat, totul. Astept cu nerabdare urmatoare cursa. Stiu ca va trebui sa ma pregatesc mai mult dar merita.
Ufff am uitat sa opresc cronometul. M-am tot plimbat inca 10 minute dupa ce am trecut linia de sosire uitand de el.

Ma simt bine si …ciudat parca nu am participat la o cursa de 21 de km. Incep sa simt frigul, dar parca nu ma lasa inima sa plec din acel loc, sa ies din zona competitiei sa-i las pe ceilalti care alearga. Imi promit ca data viitoare voi alerga si eu maratonul. Voi reusi , va fi tot atat de bine? Nu stiu asta , dar stiu ca voi lupta sa merit din nou o medalie.

18 km :)

De ceva timp ma antrenez sistematic pentru alergari de anduranta, alergari pe distante din ce in ce mai mari. Pentru a atinge acest obiectiv fac saptamanal seturi de alergari. Asa cum am tot citit, se pare ca oricine poate. Totul tine de puterea psihicului.

Da este foarte adevarat. De exemplu eu trebuie sa invat sa ma temperez, pentru ca daca l-a inceput totul pare usor apoi incepe adevarata lupta.Am tendinta sa alerg pre arepede si cred ca este usor sa parcurg distante din ce in ce mai mari. De exemplu cursa de azi, prima de o asemenea distanta. Km 1, km 2, km 3, usor ca un vant de primavara viteza buna nici o durere, muzica in casti, soare fain. Apoi incepe lupta urmatorii 2 km incep sa devina grei. Si de aici trebuie sa gasesti forta sa rezisti. Sa te lupti cu mintea ta sa continui. Incepi sa te intrebi de ce faci asta, ce vrei sa arati , esti sigur ca nu vei reusi.
mai bine renunti si taci din gura si numai spui al nimeni. Poti sa zici ca te-ai accidentat, sau ai o varsta care poate fi folosita drept scuza. Lasa ca la anul incercam din nou. Si uite as a ami trecut 1 km. De partea cealalta incepi sa iti fixezi obisctive, mai fac 1 km si beau apa , mai reduc viteza la km 10 etc.
E soare. Il simti in cap. Stadionul cu pista de 400 de m iti pare din ce in ce mai lung. parca ar avea 4km o tura. Hai inca 2,5 ture si ai mai bifat 1 km.
Promit sa nu ma uit la ceas urmatorii 4 km.
am renuntat la muzica din casti.
Au mai trecut cativa km. Picioarele nu zic nimic. Pastreaza ritmul ( surpriza va fi acasa. Nu , nu febra muschiulara, dar voi pierde 2 unghii ). Nu e o chestie de oboseala. Nu esti obosit, dar mintea te tot imboldeste stand relaxata intr-o rana si te chinuie: Si cat mai vrei sa continui? Oricum nu reusesti! Si oricum nu intereseaza pe nimeni.
Corect ii raspunzi. Este lupta ta cu tine insuti.
Intre km 4 si 16 am vrut sa renunt la fiecare tur de stadion.adica de 30 de ori.
Ultimii km ai fost o lupta inegala pentru ca stiam ca voi reusi trebuia doar sa treaca timpul. Am invins.

Este minunat , de nedescris cand termini ce ti-ai propus. Eram euforic. Zambeam si chiar am ras singur .( nu nu erau linii albe pe pista !). Da am reusit. Vom trece la urmatorul nivel va mai fi o lupta si stiu ca nu va fi usoara , va dura mai mult.

Este minunat sa acoperi asemenea distante.

8 Km fast

The Getting Faster Phase

Un nou test cu Garmin Forerunner 210