marți, 8 noiembrie 2011

Cursa !

Cel mai important eveniment de la ultima postare a fost cursa din 9 octombrie. Maratonul international Bucuresti 2011. Am participat la semimaraton si am obtinut timpul de 1:44:40.
Am avut foarte mari emotii, uneori credeam ca nu voi termina . Am asteptat dupa cursa ca amintirile, emotiile, sentimentele sa se mai aseze si apoi sa scriu. S-au asezat apoi m-am luat cu una cu alta si uite am uitat sa mai scriu.
Ce simt acum? Ce mai imi amintesc ?
Imi amintesc ca nu am dormit prea bine. Vremea se anunta ploioasa si rece. Era prima mea cursa. Nu stiam la ce sa ma astept si acum colac peste pupaza se mai anunta si ploaie. La ora 6 am fost in picioare si cand am deschis geamul am auzit ropotele de ploaie in bezna noptii. Asa vedeam si eu viitorul meu in cursa, negru ca smoala noptii.
Incet, incet s-a luminat si m-am imbracat . Am oscilat foarte mult cum anume sa ma echipez si am ajuns la locul de start dardanind de frig. Am inceput incalzirea incercand sa-mi pun ordine in ganduri si sa raman calm. Incalzirea a continuat la coada de la toaleta. Apoi parca imi era sete . Apa. Din nou coada la toalete.
E timpul sa intru la start. O multime de oameni. Sa nu uit sa pornesc ceasul. Oare stau unde trebuie. Poarta de start parca e la distanta prea mare.. sa mai inaintez oare? O multime de oameni. Sunt singur. Doar eu si cursa in fata. Nu ai nici un sprijin. Nu stii ce va urma . Sireturile ma strang. Se apropie ora. Sireturile sunt prea stranse. Ma aplec sa fac legaturile. Parca sunt prea largi acum. Imi este teama sa raman aplecat s-ar putea ca multimea sa dea peste mine in momemntul startului. Mai leg odata siretul la stangul , dreptul ramane asa si …voi plati pentru asta.
Start!!!
Am pornit , incerc sa pornesc, masa compacta se misca greu, sunt cu viteza mult prea mica. Insist ma bag in fata. E greu ,e haotic , e periculos. Mi-e frica sa nu fiu agatat si sa ma impiedic. Abia dupa primul km reusesc sa-mi fac loc. Viteza creste. Prima intoarcere , primele aplauze. Viteza e mai mare, primul punct de hidratare.
Alerg
Alerg, asta asteptam, ma simt bine, alerg dar simt incordarea. Parca ma sperie distantele, nu vezi capatul drumului , sfarsitul pistei. Depasesti si esti depasit. Verifici viteza la fiecare grup ce te lasa in urma. Nu se simte nici ploaia , nici frigul . E placut . Incerc sa ghicesc punctul de intoarcere. Il astept nu se vede, mai avem. Reduc viteza si hotarasc sa patrez viteza cat mai constanta . E bine si sigur timpul va fi bun.


Alerg si ma alaturi grupurilor de la Roclub maraton incercand sa mentin ritmul. Aplauze. Viteza creste, sunt influentat de doi alergatori cu geci Duracell  vor rezista de 10 ori mai mult . Deja se vad primiii alergatori care se intorc pe chei. Inca ma simt bine. Inca trebuie sa temperez dorinta de a accelera.
Urmeaza intoarcerea pe cheu, viteza scade fara sa simt, sunt atent si accelerez, prima panta, accelerez fara sa vreau, aplauze in varf, poze, hidratare din nou. E groaznic sa bei in alergare dintr-un pahar de plastic  ( de inclus in viitorul antrenament )
Se apropie Piata AlbaIulia . Se vede poarta de finish si voi incheia o tura, mai am una.

Timpul e bun, ploaia din ce in ce mai deasa. Alergarea … o placere.
Primul tur s-a incheiat , scot esarfa cu Betania si o ridic deasupra capului .

Parca alerg mai usor.

Am tovaras de drum pentru 1 km un domn care imi da cateva sfaturi , are de unde, experienta … 12 maratoane in plus … vreo 20 de ani de viata mai mult ca mine. Apoi isi ia ramas bun si ma lasa in urma. Raman singur, lupt cu km de pe chei. La intoarcere ma voi simti mai bine cred , daca nu voi lua un gel.
Siretul prea strans isi face de cap. Imi dau seama ca tropai. Increc sa mentin ritmul si sa alerg cat mai elastic. Sunt depasit de maratonisti care parca primesc energie de la ploaie.
Lumea a inceput sa coboare din blocuri sa isi scoata masinile din parcare si sa se uite mirati la cei cativa alergatori.
Siretul ma strange. Incepe sa ma doara picioarul. Ma fac ca nu simt. Vine panta trebuie sa urc. Din nou viteza creste in urcare , apoi scade vertiginos. Parca ma opresc. Nu vreau sa ma opresc , fortez. Vad punctual de hidratare, scot gelul isotonic. Fac semn spre masa plina cu sticle de apa. Extrag tot gelul cat pot de repede si iau sticla grabit stiind ca fara apa s-ar putea sa am oarece urgente ce ma vor impiedica sa termin cursa.
Efectul e mai mult psihologic . Durerea persista, in schimb ma apropii de Piata Albaiulia. Vizualizez finish-ul . Pot termina si sub 1 :50
Spre finish.
E cel mai greu km , ma vad depasit desi sprintez cat pot cu picioarele parca de elefant. Parca nu stiu sa mai merg. Se apropie poarta de finish si incerc sa alerg intr-o pozitie cat mai… demna sau macar vertical… Ma dor picioarele dar nu le iau in seama… Trec poarta timp 1:44 etc nu mai vad
Ma opresc … imi vine sa rad nu pot inca vorbi… nu ma mai doare nimic. Nu simt ploaia. Sunt fericit si rad. Ma bucur si raman uimit de medalia ce imi este pusa dupa gat. E minunata. Ma simt in al noulea cer.
S-a terminat . S-au dus emotiile . As lua imediat de la capat, totul. Astept cu nerabdare urmatoare cursa. Stiu ca va trebui sa ma pregatesc mai mult dar merita.
Ufff am uitat sa opresc cronometul. M-am tot plimbat inca 10 minute dupa ce am trecut linia de sosire uitand de el.


Ma simt bine si …ciudat parca nu am participat la o cursa de 21 de km. Incep sa simt frigul, dar parca nu ma lasa inima sa plec din acel loc, sa ies din zona competitiei sa-i las pe ceilalti care alearga. Imi promit ca data viitoare voi alerga si eu maratonul. Voi reusi , va fi tot atat de bine? Nu stiu asta , dar stiu ca voi lupta sa merit din nou o medalie.