Prima mea participare la un triathlon a fost precedata de mari emotii. Vineri am plecat la drum spre Olimp unde trebuia sa aiba loc triatlonul No stress . Pot sa spun ca stresul a fost maxim. Am si gresit drumul spre litoral de emotie. No stress triathlon un triathlon soft, fara stress , all inclusive adica si o petrecere pe seara. Am ajuns. Cazarea si abia am asteptat sa se faca dimineata. Sedinta tehnica la 10:30. Nu stiam ce sa mai fac ca sa mai treaca timpul. Am montat bicicleta, am coborat pe plaja mi-am insirat bagajul si am inceput sa astept cu emotie startul. Sedinta tehnica anunta amanarea startului cu 25 de minute pe motiv de schimbare a mersului trenului de calatori. Nu , nu pentru ca mai trebuiau sa soseasca concurenti J ci pentru ca ne cam intersectam de vreo doua ori cu calea ferata pe care se circula spre Mangalia. Nu intelegeam atunci mare lucru, eu voiam sa inceapa odata mai repede. A urmat o descriere a traseului , descriere la care m-am pierdut rapid. Uf!!!! Ce o sa fac pe traseu? Bun… dar tot nu se mai dadea startul asa ca am facut o prima incercare de inot cu costumul de neopren. Stiu ca ar fi trebuit sa ma obisnuiesc déjà cu el, si nu in ziua concursului dar chiar nu am avut unde. Inundatiile au ocolit Bacaul in acest an. Se pare ca totul e in regula
LA START . Sunt increzator. Desi tare par departe geamandurile alea. ( de fapt geamandurile nu le vedeam dar banuiam ca sunt acolo . Acolo unde stateau cele doua barci portocalii cu salvamari in ele care agitau deasupra capului plutele portocalii . E bine. Vedeam salvamarii restul nu mai conta speram ca si ei sa ma remarce orice se va intampla. Start!
Sar sa inot. Nu merge, apa e mica, apoi pare mare si din nou mica. Mai sarim, mai facem un mersul piticului si gata , fundul dispare, apar valurile si dispare si siguranta mea. Nimic din ce exersasem in bazin nu pot aplica aici. Totul e o zbatere , o lupta. Nu ma lupt cu minutele ci cu marea, e o tranta voiniceasca nu un stil de inot.
Ajung la prima barca, intorc si incerc sa ma linistesc. Imi dau seama ca ma agit singur degeaba. Inot pe spate recapat respiratia, ma intorc incerc sa inot din nou cum scrie la carte. Inspir. Si am parte de o gura de apa sarata. Ma lupt sa ajung la cea de a doua barca spunandu-mi ca apoi ma vor duce valurile la mal.
Am ajuns si la a doua barca am intors , dar valurile nu ma duceau la mal. Ma apuca disperarea. Nici spre mal nu e mai usor. Marea ma voia inapoi ( parca tot in acest timp m-a chinuit drept rasplata ca am tradat-o . Am renuntat la cariera de ofiter de marina in 1992, dupa lungi calatorii pe mari si oceane )
Mai incerc pentru ultima data sa inot cat mai adunat posibil si imi scufund capul in apa. La un moment dat zaresc fundul apei. Ma apropii de tarm zic … si ridic privirea . Tarmul e departe cresc viteza si incerc sa fur , crezand ca va fi mai usor sa alerg pe fundul apei. Din pacate apa ma depasea asa ca am mai pierdut cateva secunde sa revin la linia de plutire. Dar déjà rasarea soarele, malul se apropia tot mai mult. Am iesit in patru labe , nu de oboseala, dar fundul apei era atat de denivelat incat m-am tot impiedicat si am tot cazut. Nu a fost cea mai faina iesire dar m-am redresat in alergarea pe nisip catre bicicleta. Pe drumul destul de lung pana la transit aproape nu am reusit sa imi deschid scaiul de la spate ca sa trag fermoarul. Iar ma apuca disperarea. Pana la urma am ajuns langa bicicleta cu neoprenul scos pe jumatate. Partea a doua a iesit mai greu si cred ca a durat cam cat o naparlire asa prêt de un sezon dupa mintea mea. Sus pe bicla. Eram sigur pe mine, de aici nu mai imi statea nimic in cale, doar iesisem din apa.
Am inceput sa pedalez pe asfalt in panta, si viteza scadea precum imi crescuse mie moralul la iesirea din apa. 500 de m si se intra in padure, de fapt in tufisuri pe o potecuta unde se zarea si calea ferata. Jos de pe cai , sus bicla, si catarare pe piatra cai ferate trec calea si sper ca de aici sa vina partea frumoasa. Si asa pare sa fie. Drum de tara cu un colb alb care serpuie incet spre Costinesti urmand coasta inalta ce strajuie malul marii. Priveliste mirifica dar nu imi pot lua ochii de la drum. Cresc viteza , incep sa depasesc . Imi place… trag cat pot de tare. Drumul e atat de denivelat si ma hurducaie atat de tare incat nici nu pot gasi o comparatie. Topai precum se joaca capra , sau calutii de Craciun in Moldova. Incerc sa gasesc trasa optima la acea viteza. Imi pare ca ma voi dezintegra din cauza vibratiilor . ma doare spatele nu vad nici un punct de alimentare . Se spunea la sedinta ca vor fi doua. Ma uit in zare si imi dau seama de parcurs dupa sirul de biciclisti din fata. Deapsesc din nou. E din ce in ce mai fain. Dar unde se termina? Deodata zaresc corpul ruginit al epavei… Ura!! Costinesti , e jumatate de drum. Intram in Costinesti viraje stramte si … hop s-a dus … am ratat primul punct de hidratare. Nu-I nimic bidonul din dotare este mai aproape si astfel continuam fara sa oprim . Intram pe camp , pe urme de masini , tractoare sau carute, care s-au intarit de la seceta . Viraje din nou si iata un nou punct de hidratare. Beau din mers , nu ma opresc. Am trecut de mult de jumatatea cursei si incerc sa ajung un grup din fata. Sunt depasit la randul meu. Nu-I nimic sunt mai buni la bicicleta dar daca stau bine sa ma gandesc am reusit sa ies din apa inaintea lor. Asta mai imi ridica moralul. Si apoi apare prima bicicleta rasturnata .. Pana … Nasol. Sa schimbi camera acum… Din nou o pana … Incepe sa imi fie teama , cam dese penele sper sa nu am acest ghinion. Am numarat cel putin 8 pene in ultima parte a cursei si am vazut 2 sportivi care alergau pe langa bicicleta. Urmeaz coborarea . Din nou hopa sus peste calea ferata si apoi o panta abrupt de pamant unde trebuie sa cobori cu bicla in spate. Ultima portiune faleza de beton ingust… viteza maxima. .. si ma infund cu roata mea subtire in nisp .. evit cazatura redresez si reusesc sa prind din nou viteza. Si acum urmeaza alergarea, un mizilic nu-I asa? 5 km… Din nou schimb de sosoni si dai viteza. Dupa ce ies pe sub poarta viteza scade vertiginos pe masura ce inaintez pe nisipul afanat al plajei . Incerc sa gasesc sustinere pe platoul cu scoici. Moale si aici. Atunci schimb pe nisipul ud in zona in care valurile spala plaja. Si alerg stropind si racorindu-mi picioarele. Nu la astfel de alergare ma asteptam. E greu si nu pot inainta. Dar depasesc din ce in ce maimult
Ocolesc o barca trasa la mal. Prin apa mi-a parut ca-I mai usor, dar nu mi-am dat seama ca apa era cam adanca acoloJ. Altii fac slalom printre barcile pescarilor. Ajung la un zid de beton , un fost gard de beton si avem o zona cu placi lipsa strajuita de niste fiare ruginite. Realizez urgent ca aceea este singura cale de acces. Sar. Lumea se uita la noi. Nu incurajeaza nimeni. Deodata o fata imi striga : De la Malul de pamant mai aveti un km … !!!! Glumeste cred. Eu credeam ca déjà ma voi intoarce. Avea dreptate. Trec de zona mentionata si intru pe ultimul km , zona mentionata la sedinta tehnica Zona de nudismJ. Vad cortul si accelerez , comunic numarul hidratez si retur. Ma simt mai bine stiu ce ma asteapta si incerc sa mentin un ritm ridicat. Vad ca inca sosesc ciclisti si ma bucur ca nu am fost ultimul…( cosmar ) Trec fericit pe sub poarta de finish. Si nimic. Nu simt nimic … adica oboseala. Ma simt excellent, sunt fericit. Nu ma baga nimeni in seama, asa ca uit sa predau cipul de cronometrare. Il voi preda la un minut dupa ce l-am scos singur.
A fost o experienta minunata, pe care sper sa o mai repet. Din pacate medaliile s-au dat la hotel iar clasamentul nu l-am aflat decat azi luni dimineata. Locul 49 din 141 de concurenti ( aici intra si stafetele ) . Surpriza mare a fost ca prin generozitatea organizatorilor care au creat si categoria de incepatori , am iesit pe locul 3 la +40 incepatori. Din pacate acest moment care va ramane unic nu este insotit de vreo diploma asa ca va trebuisa fiu crezut pe cuvant desi multi o sa spuna ca sunt povesti marinaresti ca… deh am fost pe mare odata de mult.
Si ceva imagini de la locul faptei :
